Mihai Stoichiță (foto) și-a recuperat ieri-dimineață mașina, un BMW X6, care-i fusese furată pe 11 noiembrie, la Constanța. Totul cu ajutorul lui Gigi Becali, care a afirmat apoi că, beneficiind de sprijinul unor nepoți din orașul de la malul mării, l-a ajutat pe antrenorul său.
După o lună în care poliția nu reușise să avanseze cu ancheta, antrenorul Stelei a apelat la specialistul numărul 1 în domeniu, nimeni altul decât patronul său, Gigi Becali. Traseul a fost simplu, dar de data aceasta Becali nu s-a mai implicat direct, date fiind problemele pe care le-a avut atunci când i-a prins pe cei care-i furaseră Mercedesul. Patronul Stelei a tras totuși pârghiile și și-a folosit influența, el apelând la niște nepoți din Constanța, care, la rândul lor, i-au găsit pe hoți. Gigi susține că BMW-ul a fost returnat de bună voie, fără sechestrări și fără scandal. Tocmai pentru a nu apărea complicații cu organele legii, mașina lui Stoichiță a fost lăsată pe Bulevardul Ferdinand din Capitală, de unde polițiștii au preluat-o. Poliția își atribuie meritele
Imediat, Poliția și-a asumat meritele: „Un polițist din cadrul compartimentului ‘Furturi Auto Constanța’ și un criminalist au plecat la București pentru efectuarea cercetărilor cu sprijinul polițiștilor de la Secția 9. Mașina a fost găsită pe Bulevardul Ferdinand având montate plăcuțe false de înmatriculare cu numere de Germania, după care a fost încredințată proprietarului”, a declarat aseară purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, Anda Drăgulescu. Mașină adusă cu vaporul din Kuweit!
Cu o lună în urmă, BMW-ul lui Stoichiță fusese sustras la Mamaia în timp ce antrenorul înnopta într-un hotel din stațiune. Limuzina are o poveste aparte, fiind vorba de o comandă specială, cu opțiuni de lux, livrată în Kuweit, contra a 40.000 de euro plătiți de antrenor. Apoi, acesta a mai trebuit să achite încă aproape 20.000 de euro pentru înmatricularea în România și pentru transportul cu vaporul până la Constanța. Stoichiță a cumpărat mașina de la un dealer BMW la un preț preferențial, pentru a antrena o echipă patronată de respectivul.
„Niște nepoți ai mei din Constanța au luat legătura cu hoții, iar aceștia au adus mașina într‑un loc de unde a fost recuperată. Mi-e teamă să nu mă aresteze și acum„, Gigi Becali, patron Steaua
„Pot să vă confirm ce a spus domnul Becali. Mașina mi-a fost găsită. Dar cu colaborarea organelor de poliție, să știți. Este în bună stare și am intrat deja în posesia ei”, Mihai Stoichiță, antrenor Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER